Prezentare

Şcoala Copiilor Bucureşti este una din iniţiativele Asociaţiei pentru Formare. În cadrul ei ne concentrăm pe educaţia complementară şcolii tradiţionale, punând accent pe talentul copiilor şi adolescenţilor prin diversele programe pe care le oferim.

Scopul Asociaţiei pentru Formare este de a Forma Oameni Responsabili prin Motivare, Atitudine şi Resurse pentru Excelenţă.

Gimnastica


Gimnastica este un ansamblu de exerciţii fizice, bazate pe combinarea a diferite mişcări, cu scopul de a obţine dezvoltarea armonioasă a organismului. Gimnastica este necesară oricărui om, în limitele potrivite cu posibilităţile fizice ale fiecăruia. Gimnastica de bază se adresează tuturor vârstelor şi cuprinde exerciţii simple, libere, mişcare fizică.

Mişcarea fizică este vitală pentru organism. Gimnastica este dătătoare de viaţă, este de fapt legea vieţii.

Cine practică gimnastică are foarte multe beneficii: În primul rând, se simte mai bine. Viaţa e gustată mai bine, iar buna-dispoziţie pe care o oferă gimnastica este de durată, desigur cu condiţia ca mişcarea fizică să fie continuată.

Mai mult, hormonii responsabili de această stare de bună dispoziţie, care urmează exerciţiului fizic, s-au dovedit a fi promotori ai sănătăţii.

Beneficiile participării la antrenamentele de gimnastică ale Şcolii Copiilor Bucureşti:
Copiii vor avea:

1. O inimă puternică avantaj, într-o lume în care unul din doi oameni moare din cauza unei boli de inimă. Gimnastica scade tensiunea arterială şi pulsul de repaus, protejând astfel inima şi vasele de sânge.

2. Colesterolul LDL (colesterolul dăunător) scăzut şi colesterolul HDL (colesterolul benefic) crescut. Un avantaj extraordinar pentru inimă şi vasele de sânge!

3. Oasele întărite, gimnastica ajutând la fixarea calciului şi a altor minerale. Acest lucru este în mod deosebit important la copii care fiind în creştere au nevoie din ce in ce mai mult de calciu şi de masă osoasă.

4. Bună dispoziţie - exerciţiul fizic combate depresia, ceea ce este extrem de benefic, având în vedere că procentul de tineri descurajaţi, deznădăjduiţi, din zilele noastre, este în continuă creştere. De asemenea, înlătură anxietatea şi combate stresul.

5. Vigoare şi eficienţă pentru a-şi face temele. Nu va conta că după orele de gimnastică vor avea de făcut lecţii deoarece vor avea un tonus ridicat.

6. Greutate corporală optimă vârstei lor prin dezvoltarea musculaturii şi arderea grăsimii.

7. Un somn liniştit şi odihnitor - este unul din cele mai bune somnifere.

8. Dispoziţie optimistă, voinţă şi dorinţă de a reuşi.

9. O atitudine corporală corectă, deformarea coloanei fiind des întâlnită la copii, datorită poziţiei de la scris, a ghiozdanelor mult prea grele.

10. Prevenite şi corectate deficienţele de postură şi fizice, întărirea musculaturii va permite susţinerea unor posturi corecte.

Având în vedere cât de mecanizată este societatea de astăzi, este atât de necesar să oferim copiilor cel puţin câte o oră pe săptămână gimnastică. Gimnastica lucrată alături de un antrenor specialist, campion mondial la gimnastică este, incontestabil, unul din cele mai eficiente mijloace terapeutice. Nu există nici un medicament care să rivalizeze cu ea.

Exerciţiul fizic regulat şi supravegheat de un specialist, contribuie la prevenirea şi vindecarea sau cel puţin ameliorarea a numeroase boli ca: obezitatea, angina pectorală, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, osteoporoza, nevroze etc. 


Majorete - Hobby Dance

Majoreta este definită ca o fată care execută o coregrafie complexă bazată pe o muzica în pas de marş, având ca accesoriu batonul sau pom-ponii, purtând un costum în linia unei uniforme militare, iar coregrafia prezentată este de cele mai multe ori una impusă, adică pregatită special pentru un anume eveniment.
Majoretele sunt mici vedete ale şcolilor, învaţă să-şi sprijine colegii în competiţii sportive, dansează şi fac acrobaţii. Ele însele sunt foarte bune sportive deoarece dansul le solicită foarte mult. Este o îmbinare de dans şi gimnastică de echipă, în care sincronizarea joacă un rol important.